пятница, 7 января 2011 г.


Anexă nr.51
la ordinul MS al RM
nr.__din”__”_________2010
REGULAMENTUL
de activitate a serviciul de fizioterapie din unităţile medico-sanitare

1.            Serviciul de fizioterapie, reprezentat prin cabinete sau secţii de fizioterapie, este o subdiviziunea a unităţii medico-sanitare de Reabilitare Medicală şi Medicină Fizică (RMMF), destinată acordării asistenţei medicale de reabilitare cu factori fizici, predominant performanţi, populaţiei.
Serviciul de fizioterapie din cadrul cabinetului/secţiei RMMF este reprezentat din următoarele unităţi/cabinete:
galvanizare şi electroforeză;
curenţii pulsativi;
somnul electrogen şi elecroanalgezie transcraniană;
câmp electric, magnetic şi electromagnetic;
fototerapie;
termoterapie;
franclinizare şi aeroinoterapie;
aerosolo - şi electroaerosoloterapie;
haloterapie;
hidro- şi balneoterapie;
fangoterapie;
vibro-, baro- şi ultrasonoterapie;
2.            Serviciul de fizioterapie se organizează prin ordinul directorului unităţii medico-sanitare în spaţii special amenajate şi care corespund completamente standardului de asistenţă medicală fizioterapeutică.
3.            Ca unitate structurală a cabinetului de fizioterapie serveşte cabina de proceduri. Dimensiunile cabinei de proceduri fizioterapeutice sunt în funcţie de metodele fizice curative şi sunt prevăzute de standardul de branşă.(ordinul MS nr.360 din 2002)
4.            Serviciul  fizioterapie este condus de şeful secţiei RMMF,care are o calificare profesională înaltă cu capacităţi organizatorice bune şi o vechime în muncă nu mai puţin de 5 ani în domeniu.
5.            Serviciul  fizioterapie se înzestrează cu aparate şi instalaţii moderne (conform anexei nr.5 ordinul MS nr.360,anul 2002)
6.            Statele  serviciului fizioterapie se stabilesc în conformitate cu necesităţile practice şi legislaţia în vigoare(anexa).
7.            Activitatea şi volumul de lucru al serviciul fizioterapie se stabilesc în funcţie de indicii de bază ai asigurării populaţiei cu asistenţă fizioterapeutică: în condiţii spitaliceşti se cuprind cu metode fizioterapeutice nu mai puţin de 70 la sută din bolnavii spitalizaţi, în ambulator - nu mai puţin de 50 la sută din populaţia deservită.
8.            Obiectivele de bază ale serviciului de fizioterapie includ:
1)           Efectuarea lucrului curativ-profilactic cu metode fizioterapeutice;
2)           Aplicarea în practică a metodelor noi de profilaxie, tratament şi recuperare medicală;
3)           Efectuarea măsurilor de perfecţionare a cunoştinţelor şi deprinderilor practice ale personalului medical;
4)           Evidenţa lucrului efectuat conform documentaţiei în vigoare;
5)           Efectuarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul fizioterapiei şi reabilitării medicale;
6)           Analiza calităţii asistenţei fizioterapeutice populaţiei din sectorul de deservire;
7)           În serviciile de RMMF a instituiţiile republicane pot fi testate clinic aparatele fizioterapeutice confecţionate în Republica Moldova şi de import;
8)           Secţia fizioterapie a RMMF a Spitalului Clinic Republican serveşte ca centru organizator metodic în domeniul fizioterapiei în Republica Moldova, iar serviciile fizioterapeutice din cadrul RMMF al instituţiilor medicale municipale, raionale şi sectoriale - în teritoriul corespunzător.
9)           Serviciul fizioterapie efectuează tratamentul cu metodele fizioterapeutice (conform anexa nr).
10)       Serviciul fizioterapie lucrează după un grafic de lucru elaborat de şeful secţiei RMMF şi aprobat de directorul instituţiei medicale (conform legislaţiei în vigoare).

Комментариев нет:

Отправить комментарий