пятница, 7 января 2011 г.



Anexa nr.14
la ordinul MS al RM
nr.___din__ _______

REGULAMENT
de activitate a şefului secţiei de reabilitare medicală şi medicina fizică

                                                                                                                                    I.                        Dispoziţii generale
1.            În funcţie de şef al  secţiei de reabilitare şi medicină fizică, este numit un medic reabilitolog de calificare înaltă, cu o experienţă bogată în diagnosticul, tratamentul şi managementul reabilitării în medicina preventivă, curativă şi de recuperare. Prioritatea de a ocupa acest post se acordă medicilor specialişti de categorie superioară sau prima categorie de calificare în reabilitare medicală şi medicina fizică.
2.            Şeful secţiei RMMF asigură organizarea asistenţei medicale de reabilitare, şi controlul eficienţei serviciilor prestate în conformitate cu prevederile actelor legislative şi normative în vigoare la compartimentul sănătăţii publice şi asistenţei medicale de recuperare, directivele MS, prevederile Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, inclusiv ordinele, dispoziţiile, indicaţiile directorului instituţiei.
3.            Şeful secţiei RMMF în activitatea sa  este subordonat directorului instituţiei sanitare, vicedirectorului în probleme curative.Şefului secţiei RMMF sunt subordonate echipele multi- şi interdisciplinare din cadrul subdiviziunilor , şi este responsabil de oportunitatea şi calitatea diagnosticului şi tratamentului recuperator acordat pacienţilor.
4.            Şeful secţiei RMMF promovează strategia şi politica MS în domeniul sănătăţii publice şi asistenţei medicale de reabilitare din teritoriul de deservire şi asigură realizarea necondiţionată a cerinţelor actelor legislative, normative în vigoare, Programele de Stat şi Naţionale în domeniu, hotărârile, ordinele, deciziile MS.
5.            Şeful secţiei  RMMF promovează principiile acordării serviciilor medicale de reabilitare populaţiei în cadrul Programului unic de asigurări medicale obligatorii şi imagini serviciului RMMF, colaborând în acest scop cu sursele mass-media şi televiziunea locală.
6.            Numirea şi eliberarea din funcţie a şefului secţiei RMMF se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare, de către directorul instituţiei medicale.

                                                                                                                                                     II.                        Atribuţii
Şeful secţiei RMMF asigură:
1.            organizarea, coordonarea şi controlul asupra nivelului şi calităţii serviciilor de asistenţă medicală de reabilitare, realizat de echipele multidisciplinare şi interdisciplinare din cadrul secţiei de RMMF.
2.            acordarea suportului  organizator-metodic în domeniul asistenţei medicale de recuperare
3.            condiţiile necesare pentru activitatea personalului medical şi paramedical.
4.            elaborarea programului anual de activitate al secţiei RMMF ( coordonat în mod obligatoriu cu vicedirectorul, şi aprobat de către directorul instituţiei medicale şi asigurarea controlului asupra realizării prevederilor acestuia.
5.            întocmirea anuală a planului de instruire profesională a cadrelor medicale subordonate în domeniul reabilitării medicale aprobat de către directorul instituţiei medicale şi controlul asupra exercitării lui.
6.            participarea în cadrul şedinţelor de lucru a secţiei de reabilitare medicală organizate în mod programat şi urgent la necesitate.
7.            coordonarea procesului diagnostico-curativ în acordarea asistenţei medicale de recuperare populaţiei şi monitorizarea implementării în practică a Protocoalelor Clinice Naţionale, standardelor de diagnostic şi tratament recuperator în vigoare, normativelor şi instrucţiunilor elaborate de MS al RM.
8.            elaborarea de comun cu echipa multidisciplinară şi conducerea instituţiei medicale a măsurilor concrete orientate la sporirea indicilor cantitativi şi calitativi a asistenţei medicale de reabilitare acordate populaţiei.
9.            Controlul asupra activităţii echipelor inter-, multidisciplinare la capitolul respectării stricte a indicaţiilor şi contraindicaţiilor în deservirea pacienţilor, cît şi corectitudinea efectuării tehnicilor de tratament recuperator.
10.       Monitorizarea şi evaluarea dotării secţiei cu echipament de diagnostic şi tratament, implementarea metodelor noi de diagnostic şi tratament recuperator. 
11.       Controlul asupra corectitudinii completării documentaţiei statistice medicale de către personalul medical din secţie.
12.       Analiza lunară, trimestrială, semestrială şi anuală a acordării asistenţei medicale de reabilitare, cu aprecierea rezultatelor obţinute şi propunerea măsurilor de perfecţionare.
13.       Controlul asupra respectării Regulamentelor de activitate al personalului subordonat şi disciplinei de muncă.
14.       Controlul asupra respectării normelor de protecţie şi securitate a muncii de către personalul subordonat.
15.       Coordonarea programului anual de instruire continuă a medicilor, asistenţilor, infermierelor implicaţi în deservirea recuperatorie a pacienţilor.
16.       Analiza în comisie în caz de depistare a unor nereguli comise în organizarea serviciilor de asistenţă medicală recuperatorie, cu protocolarea lor şi luarea măsurilor adecvate de lichidare a lor.
17.       Perfecţionarea nivelului personal de cunoştinţe în domeniul reabilitării medicale şi medicina fizică la cursuri de instruire profesională în cadrul catedrei de reabilitare medicală şi medicina fizică a USMF N.Testemiţanu, altor instituţii de profil.

                                                                                                                                                 III.                        Drepturi
Şeful secţiei RMMF are dreptul să:
1.            Contribuie cu propuneri vizînd perfecţionarea în continuare a asistenţei medicale de reabilitare acordate populaţiei.
2.            Solicite documentaţia de evidenţă medicală necesară şi explicaţiile de rigoare de la medicii reabilitologi subordonaţi şi personalului medical implicat în acordarea tratamentul de reabilitare.
3.            Solicite în mod oficial de la membrii echipei multi-, interdisciplinare informaţii necesare pentru monitorizarea, evaluarea şi aprecierea eficienţei şi de calitatea tratamentului de reabilitare acordate populaţiei.
4.            Devină membru al organizaţiilor obşteşti şi profesionale, activitatea cărora nu contravine scopurilor şi sarcinilor reabilitării medicale.

                                                                                                                                  IV.                        Responsabilităţi
Şeful secţiei RMMF este responsabil pentru:
1.            Îndeplinirea promptă şi corectă a atribuţiilor şi responsabilităţilor stipulate în prezentul ordin
2.            Propriile decizii luate în cadrul activităţii cotidiene.
3.            Controlul asupra tuturor activităţilor secţiei de reabilitare din cadrul instituţiei medicale.
4.            Respectarea personală şi de către colaboratorii subordonaţi a legislaţiei privind exercitarea profesiunii de medic şi drepturilor pacientului.
5.            Nivelul de organizare a muncii, implementarea realizărilor ştiinţei şi practicii medicale in acordarea tratamentului recuperator populaţiei.
6.            Familiarizarea colaboratorilor subordonaţi cu cerinţele actelor de directivă şi normative din domeniu în vigoare.
7.            Realizarea promptă şi calitativă a cerinţelor actelor de directivă din domeniu, deciziilor luate de către conducerea instituţiei medicale, celor interne şi controlul asupra îndeplinirii acestora.
8.            Realizarea indicilor calitativi şi cantitativi de activitate a secţiei de reabilitare.
9.            Respectarea personală şi de către colaboratorii subordonaţi a normelor de protecţie şi securitate a muncii, precum şi a principiilor de etică şi deontologie medicală.
10.       Respectarea necondiţionată a standardelor de acordare a tratamentului de reabilitare şi îngrijire.
11.       Respectarea şi asigurarea regimului sanitar-antiepidemic în conformitate cu cerinţele în vigoare la acest capitol.
12.       Pregătirea secţiei de reabilitare pentru evaluare şi acreditare în conformitate cu cerinţele în vigoare.

                                                                                                                                       V.                        Dispoziţii finale
1.            Şeful secţiei de reabilitare reprezintă secţia la Consiliile Medicale organizate în cadrul instituţiei medicale, şedinţe de lucru operative, consfătuiri, etc, la întrunirile organizate de către MS, CNAM. La indicaţia directorului instituţiei medicale, reprezintă secţia de reabilitare subordonată în organele de stat şi obşteşti, instanţe de judecată, sursele mass-media, în componenţa diferitor comisii.
2.            Controlul asupra activităţii şefului secţiei de reabilitare se efectuează de către director, vicedirectorul instituţiei medicale, CNAM şi MS.




Комментариев нет:

Отправить комментарий